Am fost...

Am fost zmeul tău mereu
Să mă ţii în vânt nu-i greu...

Nu mai vreau să urmez aceleaşi căi greşite. Vreau să ajung într-un loc mai bun, spunându-mi "Uite! Am reuşit!". Dar nu vreau să-i schimb pe cei ce i-am avut alături, nu vreau să-i las pe drumurile vechi, îi vreau cu mine... oare îi vreau?
Îmi amintesc cum acum vreo doi ani trecea totul pe lângă mine fară ca eu să pot schimba mare lucru... alegerile nu depindeau de mine. Dar acum... de ce acum am ajuns în acelaşi loc, având puterea de a alege? Şi ce am ales? Lucrurile, sentimentele, vremea... nu mi se par prea mult schimbate. Poate doar eu... noi?
Se spune că alegerile noastre ne reprezintă. Dar oare sunt o persoană aşa de... de... pfff. Orgoliul nu-mi permite sa pronunţ un cuvânt atât de josnic în raport cu mine. Da, am orgoliu... Am?
Schimbarea începe cu noi înşine. M-am schimbat? Te-ai schimbat? S-au schimbat? Trebuia să ne schimbăm... trebuia?

a 12-a

Clasa a 12-a poate fi una dintre cele mai frumoase, dar cu siguranţă e una dintre cele mai stresante.
Am început deja să numar firele de păr alb din capul meu, sau kilogramele pe care le-am dat jos şi mai presus de toate, abia acum am început să observ maturitatea feţei mele şi nu numai. N-am visat niciodată să rămân mereu la fel de tânără pe dinafară, dar pe dinăuntru speram şi încă mai sper să pot păstra o parte de copil.
Constat însa cu tristeţe că pe zi ce trece naivitatea şi inocenţa mea se evaporă, nu din cauză că mi-ar fi prea cald cu mine, ci din cauza vorbelor şi a faptelor celor din jur care frig şi chiar ard câteodată, şi care uneori pot fi insuportabile.
Mai sunt câteva zile şi voi termina şi cu admiterea şi cu trimiterea documentelor finale către Birmigham. Dar deşi 95% aş putea să spun "DA, voi pleca fără să mă uit înapoi", îmi rămân cele 5% care nu sunt relative numai la bani (nu banii sunt importanţi în lumea asta-deşi oamenii i-au făcut să pară- şi mai mult de 95% dintre noi cred asta). Sunt 5% procente pline de amintiri frumoase şi prieteni, de regrete că nu pot schimba lucrurile neplăcute, de păreri de rău, gândindu-mă că s-ar putea să nu mă mai întorc.

Le mulţumesc celor care văd în mine luciri şi celor care mă fac să cred şi să merg mai departe.
Le mulţumesc celor care mă susţin şi mă încurajează.
Le mulţumesc acelora cărora le pasă.
Le mulţumesc şi celorlalţi.

Viziune

Eram datoare de ceva vreme cu un articol - explicarea detaliata a sondajului de pe blog. Fiecare si-a ales unul dintre cele 4 variante de a raspunde la intrebarea "vrei sa se termine liceul?"
Pare o intrebare inofensiva, dar in realitate ea scoate in evidenta nu numai personalitatea individului, ci si viata lui de pana acum.
Asadar,

• DA 18% - cei ce au raspuns afirmativ la aceasta intrebare sunt in general persoanele emo. sunt cei ce nu si-au cunoscut indeajuns liceul incat sa vada frumusetea locurilor in care poti chiuli; cei ce nu si-au cunoscut/ agreeat colegii din cauza ca nu au reusit sa stabileasca o legatura de colegialitate, daca nu de prietenie; sunt pesimistii care nu ieseau niciodata in pauza pentru ca "nu aveau ce sa faca" sau "nu le statea bine parul"

• Mi-e indiferent 9% - persoanele care au ales acest raspuns sunt responsabili pentru situatia actuala a Romaniei. Indiferenta lor l-a adus pe stim noi cine la presedentie. Nu incercati sa negati, mai bine incercati sa va schimbati. Ar trebui sa va pese de tot ce-i in jur, inclusiv de iarba aia verde din parc unde v-ati lasat ambalajul de la seminte! Numarand voturile, par putini, insa multi sunt cei care nici macar nu s-au sinchisit sa voteze. Stiti de ce, nu? Pentru ca LE E INDIFERENT!

• Nu prea 18% - oamenii nehotarati. Nu te poti baza pe ei; nu vor deveni in veci Manageri sau ceva asemanator si e posibil chiar sa nu isi intemeieze o familie. Cand vor fi intrebati: " Vrei sa ne casatorim" vor spune "nu prea" sau "nu stiu..."

• NU 54% - Astia sunt oamenii tristi. Oameni care varsa lacrimi la fiecare despartire si care experimenteaza foarte des sentimentul "dor". Un sfat pt ei: ramaneti repetenti;) Macar mai stati un an in liceu:>. Daca ar fi dupa ei...ar trebui sa ramanem toti repetenti, mai ales ca sunt majoritari.
  

PS. Acest articol e un fel de...pamflet. Normal, trebuie tratat ca atare. Dar...doar de curiozitate...TU CE AI RASPUNS?

Parfumul aerului ma cuprinde;
Parfum de liliac si de
Boboci de floare cruda;
Miroase-a primavara,
Miroase-a ploaie
Zbor printre flori,
Visez ca-s fluture,
M-ascund in liliac.
Incepe ploaia, ma gaseste
M-alearga si ma prinde
Ma cuprinde
Cu bratele ei reci
Ma stinge
Si totusi frige
Ma chinuie...
Culoarea mea se duce,
Ploaia fuge
O floare dulce
M-atrage,
Dar nu mai am ce face:
Am aripile frante
Trec ore multe...
Ma sting si mor,
Poate de dor
Dar inima-nca bate
Si amintiri uitate
Revin pe rand in mintea mea-
Nu le-am putut uita.
Dar inca-s fluture,
Nu voi mai fi
Va trece timpul, Voi pieri...
Iubesc o floare dulce
Mirosul ei se duce
Si am cazut in abis


M-am trezit...
Am avut un VIS

18.04.2007
Maria Luciana Dana

De ce asa?

Uneori lucrurile trec pe langa tine prea repede, iar cand intr-un final le observi poate fi prea tarziu.


Ma-ntreaba lumea de ce scriu.
Scriu pentru ca imi place; pentru ca simt si pentru ca vreau; pentru ca am nevoie sa conturez idei proprii care sa ramana. Si ce daca blogul meu e vizitat doar de 43 de persoane(carora tin sa le multumesc)? Ce daca pe unii nu-i intereseaza? Eu nu scriu pentru ei. Scriu pentru mine si pentru restul.

Acum, ca am lamurit si acest aspect, ramasesem datoare cu o explicatie. Spusesem data trecuta ca exista o extrema: atunci cand egoismul nu reprezinta o forma de rautate, atunci cand vrei doar sa traiesti si sa te bucuri de viata sau cand simti ca mergi pe o funie si ai nevoie de ceva pe care sa te sprijini.
Fericirea sau tristetea ta enerveaza. Uneori simpla ta prezenta intr-un anumit loc enerveaza. De ce asa?

In general nu stau jos in autobuz, mai ales daca este aglomerat. Sunt destui oameni care au nevoie de un loc. Dar se inatampla uneori ca dupa o zi grea, dupa ore intregi de mers pe jos printre blocuri gri si strazi pavate prost, sa nu ma mai pot tine pe picioare - si atunci ma asez. Nefericirea incepe la urmatoarea statie, cand o batranica "simpatica", ce a iesit la plimbare, cu o posetuta verde si o palarie cu fundita la fel de verde, se adreseaza unui domn:
"Tinerii din ziua de azi... atat de prost sunt crescuti! Nici macar nu mai stiu ce inseamna sa respecti un batran"
Ce ar fi trebuit sa fac? Nu inteleg cum poti cataloga educatia unui om ca avand un nivel scazut doar pentru ca nu ti-a acordat locul in autobuz. Si ca sa fie si mai ironic, de ce faci asta cand 2 dintre scaunele special destinate persoanelor in varsta sunt libere?
Unii nu-ti merita locul. Pastreaza-ti-l, caci asta nu e egoism!

Apoi mai e o intamplare care ma amuza teribil, dar e tragica: un domn in autobuzul aglomerat se impinge - o data, inca o data... de mai multe ori. Incerci sa-i faci loc, dar nu ai unde sa te duci si, la un moment dat, crezand ca vrea ceva de la tine, incerci sa-ti intorci capul sa vezi ce vrea, dar nu apuci sa misti putin capul ca incepe:
"Ce... ce te uiti asa, domnisoara? Da-te mai incolo!"
Sa te urci intr-un mijloc de transport in comun nu e egoism!

Sau- un grup de tineri veseli si plini de viata urca in autobuz si incep sa discute lucruri amuzante. Ai zice ca viata curge prin ei la intensitate maxima, dar nu dupa mult timp, momentul mirific e intrerupt de un domn morocanos:
"Ce va tot hliziti atat? Sa dati dovada de putin respect nu stiti! Hliziti-va la voi acasa!"
Ce-l facea atat de ursuz incat nu a putut sa zambeasca si el?
Sa zambesti si sa te distrezi cu prietenii nu e egoism!

Dar totusi, am eu dreptate sau gresesc? Unde poti trasa linia dupa care sa spui "aici egoismul s-a terminat?".