Schimb... de vise?

De ce visăm? Păi probabil pentru că ne place. Şi ce dacă visele nu se împlinesc...toate? Speranţa nu moare indiferent dacă afară e înnorat sau nu.
De ce oamenii se schimbă? Precum o floare se înviorează după o ploaie de vară sau se ofileşte după o călură toridă, aşa şi oamenii. Toţi se nasc, cresc şi pleacă.
În devenire... prea simplu, prea rigid, prea sec, prea dramatic şi prea de lemn. Caut vise!

Un zâmbet în colţul gurii, un nume şoptit de vânt, două suflete, două chipuri ce se plac, două mâini...o îmbrăţişare, o întâlnire, un sărut...şi simţi că te afli acolo unde nimeni nu poate ajunge: acolo unde albastrul adorabil al cerului se ţine de mână cu albastrul cald al mării, acolo unde norii îmbrăţisează Luna, acolo unde ninge şi e cald în acelaşi timp. Pluteşti, zbori, îşi cresc aripi. Un pictor le colorează la întâmplare, în grabă, dar opera lui este reuşită şi... te îndrăgosteşti!