O zi... si maine

Am ajuns iar prea tarziu. Pierd mereu un tren ce de fapt nu l-am avut niciodata.
M-am amuzat de dimineata la incercarea disperata a Ancai si a lui Andrei de a o trezi pe Cristiana. Mai intai pixuri, apoi gadilatul si apoi sutienul. Oameni perversi.

Apoi am avut o ora ciudata de chimie. Da, cu Marcu. N-am avut manual -costa, deh.
"Cei care nu au manual primesc absenta"
"Imi cer scuze ca indraznesc, dar nu mi se pare corect"
"Asa e regulamentul"
"Pai daca tot am absenta, inseamna ca pot sa ies din clasa, nu?"
"Mai bine stai si fii atenta la ora"
Putea sa fie mai rau, dar am ales sa stau. Insa unii ma stiu - sunt de o incapatanare... irecuperabila. N-am scris nimic.
La sfarsit, bineinteles ca rabdarea a fugit.
"Sa faceti pe ambitiosii vad ca stiti, ca domnisoara din ultimele banci nu a scris nimic toata ora..."
Restul e tam-tam.

Am fost pe invisible, se pare. Poate data viitoare voi fii on. Iar regulamentul tace.

Prea subtila cred... dar pentru o prima zi la volan in trafic, sunt multumita ca inca mai dau cuvinte si intelesuri.
Si mate...

Am adunat in pumnul meu vise si zboruri si clipe. Apoi, cineva a suflat peste ele si s-au ratacit in ganduri.

Am inceput sa plutesc peste blocuri comuniste si gri, sa caut. N-am gasit. Caci in fiecare statie de tramvai aud doar oameni nervosi ce se inghesuie disperati sa ajunga undeva - cu ce folos? Cred ei ca asa se poate cumpara fericirea? Asa am mai intarziat o data. Asa intarzii si tu, dar inca te mai caut.

Si apoi, culmea nebuniei intr-o marti 13. Mi-am zdrobit piciorul drept sub fiare ce par de cauciuc. Asa te amagesc ele si apoi iti zdrobesc sufletul. Am reusit sa ma ridic, caci a vrut sa ma asculte la fizica. Eu ma gandeam la ceva chimie... chimia din vise... alte vise.

Intr-o seara ma intrebam cand am devenit asa subtila. A fost atunci cand am reusit sa realizez ca forma cuvintelor nu e si fondul lor. Si toate ascund intelesuri nepatrunse...

Ai incredere!

Te aflii intr-o lume ce devine pe zi ce trece mai indiferenta. Oamenii sunt tot mai grabiti si nu au timp sa se intoarca spre stanga sau spre dreapta, iar atunci cand se intorc, se intorc brusc, bezmetici, fara sa-si dea seama ca aleg directia pe care viata lor o va urma.
Uitam sa zambim, uitam sa iubim, uitam sa pasim. Pentru ca e un secol al vitezei.

Si apoi intr-o zi te trezesti sus, acolo unde te imaginai si mai ai doar cativa pasi spre reusita. In fata ta e o franghie pe care viata te invita sa o pasesti, dar iti aduci aminte ca ti-e frica de inaltimi. De ce ai vrut sa vii aici? E ca atunci cand erai la inceput, in incercarea de a face primii pasi. E ca atunci cand ai stiut pentru prima data ca vrei intr-adevar ceva.

Ai incredere! Paseste! Priveste in jurul tau si vezi cat de frumoasa este viata cu toate miile de culori ce te inconjoara, cu toate miile de zambete ce le poti darui, cu toate miile de prietenii ce le poti avea, cu toate miile de suflete ce sunt exact ca tine. Deschide ochii si sterge-ti lacrimile pentru ca numai asa vei reusi sa vezi ca viata e frumoasa.

Si pasesti, iar in dreapta ta simti cum cineva te tine de mana sa nu cazi. Ai incredere!

Dor...

Mi-e dor de zilele in care eram mica si proasta. Mi-e dor de atunci cand traiam in vise implinite si eram patrunsa de linistea sufleteasca ce-mi lumina fata. Mi-e dor de intamplarile hazlii de cand eram atunci. Mi-e dor sa ma simt fericita. Mi-e dor de noi, de ei si de voi. Mi-e dor sa nu-mi pese de grijile cotidiene. Mi-e dor sa nu ma mai gandesc la viitor. Mi-e dor de atunci...
Si stiu ca nu ma pot intoarce. Si stiu ca niciodata nu va mai fii la fel. Si stiu ca am sa plec... Si inca imi va fii dor...

Nu vreau sa ma gandesc ca suntem a 12-a. Nu vreau sa ma gandesc la ceva ce se termina. Nu vreau sa ma gandesc cum va fi. Dar nu vreau nici sa ma intorc...

Am ajuns sa depanam amintiri, sa ne gandim nostalgici si totusi veseli la cum a fost. Eu imi doresc mai mult, dar timpul fuge gonit de univers. Am incercat de multe ori sa opresc timpul pentru a putea sa-mi dau seama ca e un vis ce nu se va implini vreodata. Si odata cu timpul fugim si noi, dar spre deosebire de el, noi ne uitam inapoi...

Mi-e dor de atunci...

RE. hotarare. in gand

M-am hotarat sa scriu din nou. Pentru ca asa simt, pentru ca asa vreau, pentru ca am inceput sa cred. "Verba voland, scripta manent". Si poate ca nu e cel mai interesant lucru, dar ma simt bine asa.
Si ce daca am devenit egoista? Cineva imi spunea odata: daca tu nu te respecti pe tine, nu te va respecta nimeni si daca nu-ti impui punctul de vedere nu te va asculta nimeni.
Totusi uneori impunerea punctului de vedere ce alterneaza cu impunerea respectului te fac sa pari cu nasul pe sus, un artagos ce uita de cei pe care ii are aproape si de ceilalti. Wake up!
Fa totul cu masura, dar sa stii ca e bine sa-ti fie tie bine, caci daca tu nu urmaresti asta, nu cred ca ii pasa altcuiva;)

Stiu... intotdeauna am fost buna la dat sfaturi, dar azi trebuie sa fiu sincera cu mine si cu voi: nu am reusit niciodata sa le respect. Pentru ca lumea privita prin rationament e altfel. Pentru ca sentimentele inseamna subconstient constient. Si pentru ca uneori uit de tipare si sunt doar EU.